Un bronhoscop în valoare de aproximativ 12 000 euro a ajuns la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București.
La Timișoara va fi instalat un spital modular pentru tratarea cazurilor ușoare de COVID-19. Sistemul are o capacitate de 56 de locuri.
Drama personalului medical din România infectat cu coronavirus a alarmat o ţară întreagă. Spitalele au intrat pe rând în carantină, ca piesele unui domino, iar angajaţii medicali au ajuns bolnavi, internaţi în spitale.
O ordonanță de urgență aprobată recent de Guvern prevede noi reglementări pentru condiţiile şi modul de acordare a certificatelor de concediu medical pentru carantină şi a indemnizaţiilor aferente acestora.
În declarația susținută de Klaus Iohannis, prin care a anunțat prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile, președintele a menționat că în această perioadă demisiile personalului medical sunt suspendate.
O cercetare publicată online la începutul lunii aprilie, în Annals of Internal Medicine, arată că în rândul personalului auxiliar din unitățile sanitare care îngrijesc pacienții cu COVID-19 există o prevalență sporită a anxietății, în comparație cu personalul medical.
Pe site-ul Ministerului Sănătății au fost publicate mai multe documente oficiale cu precizări pentru DSP în situația detașării sau delegării de personal medical între județe, pe perioada stării de urgență.
Gândurile unui medic de „după ultimul rând”. Trăim momente dramatice într-o societate precum cea românească, care în ultimii 30 de ani a fost „împrăștiată” și „implozată” în toată lumea...
Cartea „Îndreptar de nutriţie și metabolism”, publicată de Editura Medicală în Colecţia „Medicina de familie”, sub redacţia prof. dr. Dan Mircea Cheţa, este destinată medicilor de familie și „colegilor mai tineri”, așa cum se precizează în „Cuvânt introductiv”.
AVON România, împreună cu AMMA Print, donează 5000 de viziere pentru personalul medical din mai multe spitale din țară.
Un ambulanţier în vârsta de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava care era infectat cu noul coronavirus a murit.
Echipa de specialişti condusă de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea, şi colonelul medic Daniel Derioiu, managerul spitalului, a făcut o primă evaluare a situaţiei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Suceava.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a anunțat astăzi că susține profesioniștii din sănătate și în alte moduri, oferindu-le suport psihologic.
Potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, diferite tipuri de echipamente medicale au fost distribuite în spitalele și instituțiile strategice ale statului.
În contextul epidemiologic actual, pentru a evita riscul de infecție cu noul coronavirus SARS-CoV-2, o clinică lansează un serviciu de consultanță nutrițională online prin videoconferință.
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) din România a publicat pe site-ul oficial, la secțiunea dedicată informațiilor pentru personalul medico-sanitar un infografic în care este exemplificat modul în care se face echiparea și dezechiparea EPP.
Instalarea formațiunii medicale a Sistemului Medical Modular de Intervenție și Tratament (SMMIT) pe Stadionul Portul de la Constanța, cu o capacitate de 55 de paturi, a fost finalizată.
Viața Medicală este alături de întregul personal medical din România în această perioadă și dorește să le transmită medicilor, asistenților și infirmierilor un mesaj de recunoștință față de dedicarea cu care își tratează toți pacienții.
Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) subliniază că amenințările asupra stării de sănătate a populației cât și cele asupra medicilor și întregului personal medical sunt serioase și riscă să se agraveze în următoarele zile.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe